Fă-ți de cap cu culorile fără să zugrăvești
Îți plac mult culorile, dar locuiești într-un apartament alb, comun, unde nici nu ai voie să zugrăvești? Soluția este să adaugi culoare cu ajutorul mobilierului și folosind metraje, tablouri, accente decorative și obiecte comune.
Creează o paletă de culori care nu dă greș
Folosește afișele și imprimeurile preferate pentru a alcătui o schemă de culori pentru mobilă, fețe de pernă, draperii, obiecte decorative și altele. În această cameră am combinat pasteluri și culori primare pentru a obține un aspect vibrant, vesel și personal. Nu uita să îți iei paletarul cu tine când mergi la cumpărături - e dificil să nimerești exact toate nuanțele!
Arată-ți personalitatea
Afișează în jurul spațiului de lucru fotografii vesele și tablouri pline de inspirație și înconjoară-te de obiecte atent alese, pe care le folosești frecvent și care îți dau energie pozitivă.
Nu ai unelte? Nicio problemă!
Cârligele adezive ALFTA facilitează montarea cârligelor pentru rame - nu ai nevoie de unelte. În majoritatea cazurilor (în funcție de suprafața peretelui), se și pot scoate rapid, fără să rămână urme.