Modalități simple de a reduce deșeurile menajere
Deșeurile menajere reprezintă o problemă globală, în condițiile în care în fiecare zi se aruncă la gunoi alimente ce echivalează cu un miliard de mese*. La nivel mondial, se irosește un sfert din produsele alimentare cumpărate. Chiar dacă ai un trai cumpătat, inevitabil vei produce deșeuri menajere. Sortarea materialelor reciclabile și menținerea ordinii în frigider sunt două modalități de a reduce deșeurile, dar și de a avea o casă mai ordonată și a economisi bani.

Sfaturi pentru reducerea risipei alimentare
Planifică-ți cumpărăturile și gătește ce ai planificat
Planificarea meselor sau a gustărilor pentru toată săptămâna te poate ajuta nu doar să economisești timp, ci și să reduci risipa de alimente. Nu uita: înainte de a face cumpărături, vezi ce ingrediente ai deja sau planifică-ți mesele astfel încât să folosești ce ai în cămară, în frigider sau în congelator.
Păstrează și pentru mai târziu
Poți folosi mâncarea rămasă pentru un prânz excelent a doua zi, așa că depoziteaz-o în mod inteligent. Cu o cutie pentru prânz etanșă, te poți bucura de un prânz delicios în ziua următoare, economisind și bani.
Sigilează și pune în congelator
O simplă clemă de sigilare poate reduce cantitatea de mâncare irosită. Multe produse alimentare sunt comercializate în cantități mai mari decât avem nevoie. Așa că, dacă nu-l folosești pe tot odată, sigilează produsul pentru a-l menține proaspăt sau congelează-l pentru a-l folosi mai târziu.
Fă mâncarea să reziste mai mult
Ai prea multe fructe și legume? Ce-ar fi să le conservi? Încearcă să faci dulcețuri, murături și sosuri chutney și păstrează-le în borcane de sticlă sau congelează-le pentru smoothie-uri. De asemenea, cojile de legume sunt perfecte pentru a prepara supe și tocănițe.
Ce facem noi! Reducerea risipei de alimente în magazinele noastre
Reducerea risipei alimentare este o prioritate pentru IKEA. Începând din 2016, am redus cu 60,5% risipa de alimente (grame per porție) din magazinele IKEA, echivalentul a aproximativ 37,8 milioane de porții de mâncare.
Sfaturi pentru sortarea deșeurilor
- Pagina cu informații despre produs
Organizează sortarea deșeurilor
Sortarea deșeurilor devine mai ușoară dacă fiecare tip de material reciclabil are propriul său container dedicat: fie independent, fie integrat într-o soluție mai mare. Mai puține deșeuri, o casă mult mai ordonată.
- Pagina cu informații despre produs
Reciclare în baie
Pentru multe persoane, baia este un spațiu greu de gestionat. Strânge flacoanele goale de geluri de duș, tuburile de hârtie igienică și tuburile goale de pastă de dinți imediat după consumarea produselor. Mai multe produse reciclate te ajută să ai o baie mai ordonată.

- Pagina cu informații despre produs
Reciclare în fiecare cameră
Este o idee bună să organizezi o soluție pentru reciclare în fiecare cameră. Cu cât coșul este mai aproape de locul unde te afli, cu atât este mai probabil că îl vei folosi. Implică toată familia în acest demers!

- Pagina cu informații despre produs
Nu arunca totul
Uneori, deșeurile nu sunt deșeuri. Încearcă să plantezi semințe în cartoane vechi de ouă sau să folosești ziare pentru a împacheta cadouri. Gândește neconvențional și circular. Ce altă utilizare ar putea avea un obiect?

- Pagina cu informații despre produs
Savurează băutura preferată din cana preferată, oriunde ai fi
O cană de voiaj poate fi folosită ca sticlă de infuzie cu fructe, prepararea de băuturi pe bază de plante, cafea rece sau ceaiul preferat. Spală cana după fiecare utilizare și o vei avea pregătită data viitoare.

- Pagina cu informații despre produs
Depozitează, spală și refolosește
Pregătești ingredientele în avans sau trebuie să pui în frigider mâncarea rămasă? Dacă depozitezi mâncarea într-o caserolă sau alegi un recipient pentru alimente lavabil și reutilizabil, poți evita folia de plastic sau de aluminiu de unică folosință.
Reumple și refolosește
În loc să cumperi o sticlă de apă nouă de fiecare dată când îți este sete, încearcă să ai cu tine o sticlă de apă reutilizabilă, pe care să o reumpli de-a lungul zilei. O modalitate excelentă de a reduce cantitatea de ambalaje de unică folosință și a profita la maximum de ce ai.
Sustenabilitate în fiecare zi
Cu toții putem avea un mod de viață sustenabil. Descoperă cum.
*Potrivit UNEP Food Waste Index Report 2024, fiecare om irosește în medie 79 kg de alimente în fiecare an, cantitate care echivalează cu un miliard de mese în total.

- Pagina cu informații despre produs
Magazin cu produse pentru o viață sustenabilă
Explorează gama noastră de produse pentru o viață de zi cu zi mai sustenabilă.