Treci la conţinutul principal
Sari la lista de produse

Perne din spumă şi spumă cu memorie

Visezi la un somn bun în timpul nopții, cu o pernă realmente potrivită pentru tine? Perna cu spumă de memorie se mulează după forma capului și a gâtului tău, oferindu-ți o susținere bună, astfel ajutându-te să te relaxezi. Acestea au fețe care pot fi spălate la mașină, astfel că este ușor să le îngrijești și să le păstrezi prospețimea.

Somnul te prinde repede într-un pat atent ales și personalizat – și ce alt accesoriu ți-ar putea completa mai bine patul decât o pernă care se adaptează corpului tău? Perna din spumă cu memorie se mulează perfect pe conturul capului, oferind, în același timp, suficient suport pentru o poziție relaxată. Astfel, perna din spumă cu memorie ajută la eliminarea tensiunii la nivelul spatelui, gâtului și umerilor în timp ce tu dormi profund.

Toate pernele din spumă cu memorie sunt concepute să-ți ofere confort și suport. Cu toate acestea, unele perne sunt proiectate să se potrivească mai bine cu o anumită poziție de dormit. Pentru a găsi perna perfectă, gândește-te în ce poziție dormi: pe spate, pe o parte sau pe burtă. Verifică descrierea produsului și alege perna potrivită pentru tine.

Sfat: Întoarce perna!

Multe dintre pernele noastre din spumă cu memorie au fețe diferite pentru a se adapta mai multor poziții de dormit. De exemplu, aceeași pernă poate avea o față ergonomică, potrivită pentru dormitul pe spate și o față care este mai potrivită pentru dormitul pe o parte. Cele două fețe pot avea, în acest caz, înălțimi și profiluri diferite pentru a oferi cel mai ergonomic și confortabil suport pentru coloană și gât. Deci, dacă simți că perna nu îți oferă suportul potrivit, încearcă să o întorci pe partea cealaltă!

Asta înseamnă că este nevoie să o întorci încontinuu în timpul nopții? Firește că nu. Spuma cu memorie te va ajuta să te odihnești confortabil chiar și în timp ce te miști sau îți schimbi poziția în timpul nopții. Perna se adaptează la greutatea capului și a gâtului. Astfel, îți asigură o susținere moale și confortabilă chiar dacă treci în mod frecvent de la o poziție de dormit la alta.

Umplutura din spumă cu memorie: densă, moale, mixtă sau mărunțită?

Îți dorești un suport ferm sau preferi să îți cufunzi capul în pernă? Pernele din spumă cu memorie au caracteristici diferite, în funcție de umplutura lor. Unele perne sunt ușoare și moi, în timp ce altele sunt robuste și dense. Unele au mai multe straturi, ceea ce face ca perna să fie moale la suprafață, dar și suficient de robustă pentru a oferi suport adecvat.

Diferitele soluții de spumă cu memorie oferă, în plus, modalități diferite de a regla temperatura și de a elimina umezeala. Unele perne au mici perforații care permit aerului să circule prin pernă. Altele sunt umplute cu spumă mărunțită cu memorie, care permite evacuarea aerului cald și înlocuirea lui cu aer proaspăt și răcoros. Indiferent ce pernă alegi, nu uita că și fața de pernă influențează proprietățile de aerisire și reglare a temperaturii ale pernei. Descoperă diferitele noastre fețe de pernă pentru a fi sigur că ai somnul de noapte pe care îl meriți.