Din Republica Democratică Congo în Zimbabwe – Fă cunoștință cu Barthelemy
Numele meu este Barthelemy Mwanza și am 28 de ani. Am fugit din Republica Democratică Congo în 2012 și am ajuns în Zimbabwe. Am venit singur, dar mi-am regăsit sora, care era deja aici.
Părinții mei făceau parte din triburi diferite: tatăl meu este din Kasai, iar mama din Sud-Kivu. A existat un conflict între aceste triburi și aș fi fost forțat să mă alătur unui grup din Sud-Kivu când aș fi împlinit 18 ani.
Însă acel grup omoară oameni și face alte lucruri rele, iar dacă nu mă alăturam lor, aș fi fost ucis. Așa că, pentru a-mi salva viața, mi-am părăsit țara.
Pentru a ajunge în Zimbabwe, am luat o barcă din Congo către Zambia. De acolo, un camion m-a dus în capitala Republicii Zimbabwe, Harare, unde am întâlnit oameni care ajută refugiați. Aceștia m-au urcat într-un autobuz și așa am ajuns în tabăra de refugiați din Tongogara, Zimbabwe, unde mă aflu acum.
Nu am auzit vești despre părinții mei din 2012. Crucea Roșie încă îi caută. Poate într-o zi îi voi găsi. Încă aștept.
În urmărirea pasiunii
Când eram în Republica Democratică Congo, îmi plăcea viața mea. Îmi petreceam timpul cu prietenii, lucram cu grupuri de tineri (asta este o mare pasiune a mea) și studiam mult, pentru că dintotdeauna am visat să devin jurnalist.
Jurnalismul a devenit pasiunea mea de când am văzut programe de știri în copilărie. M-a inspirat și am început să mă joc cu microfoane. Într-o zi, am aflat din întâmplare despre un loc de muncă la un post TV. Mi-am rugat familia să mă ducă acolo, iar când am ajuns acasă eram foarte entuziasmat.
În Republica Democratică Congo, viziunea mea pentru viitor era să educ tinerii. Însă când am ajuns în tabăra din Zimbabwe, am văzut foarte mulți tineri talentați care făceau diverse lucruri. Așa că m-am decis că, pentru a-i ajuta, trebuie să le comunic talentul la nivel internațional. Și pot face asta prin intermediul jurnalismului.”
BarthelemyJurnalist și animator de tineret
Este un obiectiv pe termen lung și încă mai caut burse pentru a urma un program de licență sau de masterat, dar acesta este visul meu. Deja am reușit să public câteva articole la nivel național. Următorul obiectiv este să fac asta la nivel internațional.
Adaptarea la provocări
În Republica Democratică Congo, îmi era greu să mă adaptez pentru că nu vorbeam limba locală.
Aveam probleme și cu îndeplinirea nevoilor de bază. În Congo, munceam câte ceva pentru a câștiga bani, însă aici nu am voie să muncesc. La început, primeam o alocație lunară echivalentă cu 15 dolari americani. Nu era suficientă.
Când am ajuns în tabără, mi-am comparat viețile – cea de acasă, pe care am părăsit-o, cu cea de aici. La început, am dormit într-un atelier cu acoperișul stricat; când ploua, apa intra în casă. Începeam să plâng, imaginându-mi ce aș fi devenit dacă aș fi rămas în Congo.
Cu timpul, mi-am dat seama că plânsul nu schimbă nimic. În schimb, m-am implicat în munca comunitară și așa îmi construiesc viitorul. Sunt optimist. Orice se întâmplă, privesc înainte.”
BarthelemyJurnalist și animator tineret
Credit: © UNHCR/Dana Sleiman
Am devenit și asistent social pentru copii într-o organizație denumită Terre Des Hommes. După ce am dobândit experiență prin aceste două tipuri diferite de activități, am fost numit copreședinte al Consiliului Consultativ Global pentru Tineret al UNHCR. Acum mi-am încheiat activitatea de copreședinte.
În prezent, lucrez ca supervizor pentru protecție în cadrul UNHCR. Pun refugiații în legătură cu biroul UNHCR. Am avut și posibilitatea să strâng fonduri pentru câteva inițiative pentru tineret. Pe lângă asta, de obicei ajut tinerii cu problemele cu care se confruntă. Scriu e-mailuri pentru a-i ajuta cu aspecte legale, de exemplu.”
BarthelemyJurnalist/animator tineret
Când am ajuns aici, am lucrat cu o persoană de la UNHCR. Cineva care m-a inspirat. Deși nu putea câștiga nimic de pe urma mea, era pasionat să ajute. Așa că, acum, ori de câte ori văd o persoană care are o problemă, simt că am capacitatea de a ajuta. Este motivația mea internă.
Mândru de a fi refugiat
Statutul de refugiat înseamnă anumite limite. Nu avem aceleași drepturi ca alte persoane. De asemenea, titlul de refugiat ridică bariere. Din cauza acestuia, nu pot accesa anumite burse, iar când călătoresc sunt oprit și viza mea este verificată de două ori, în timp ce toți ceilalți trec cu ușurință. Și există un stigmat. În Harare, există persoane care nici nu vor să fie numite refugiați. Însă eu? Sunt mândru că sunt refugiat. De exemplu, în oraș, adeseori port un tricou pe care scrie „refugiat”
Sunt mândru deoarece condiția de refugiat m-a ajutat să-mi îndeplinesc anumite visuri. În loc să regret dificultățile prin care am trecut, cred că este mai bine să le canalizez în oportunitatea de a spori conștientizarea acestora, de a ajuta alți refugiați sau de a-mi urmări viziunea.”
BarthelemyJurnalist/animator tineret
Pe când trăiam în Republica Democrată Congo, nu am călătorit niciodată și nici nu am participat la o organizație internațională. Însă începând din 2017 am început să călătoresc. Am fost chiar și la New York. Nu regret că am devenit refugiat.
Cuvinte înțelepte
Atunci când mă simt descurajat, mă ajută să-mi reamintesc că am visuri, precum cel de a deveni jurnalist. Iar în al doilea rând, ceea ce mă motivează să continui sunt oamenii care îmi cer ajutorul. Dacă nu sunt optimist, îi descurajez pe ei. Așadar, comunitatea pe care o reprezint îmi dă putere.
Pentru mine, cuvântul „acasă” înseamnă o identitate care nu se schimbă, orice s-ar întâmpla. Mi-am părăsit țara natală pentru Zimbabwe, dar nu simt că identitatea mea s-a schimbat. Nu o pot separa de mine, este în sângele meu. Chiar și la diverse sporturi, voi susține întotdeauna echipa congoleză.”
BarthelemyJurnalist/animator tineret
Îmi doresc ca oamenii să înțeleagă că refugiații sunt persoane ca oricare altele. Singura diferență este că anumite situații ne-au determinat să ne părăsim țara. Refugiații ar trebui să se bucure de aceleași drepturi ca și cetățenii. Avem abilități la fel ca ceilalți și avem nevoie de oportunități pentru a le dezvolta, ca să ne putem întreține și susține unii pe alții.
Dacă ar fi să dau un sfat altor refugiați, aș spune să colaborăm și să lucrăm împreună. Astfel suntem mai puternici. Aș mai spune și că refugiații nu trebuie să se simtă descurajați. Ar trebui să folosim cuvântul „refugiat” ca o oportunitate de a spori conștientizarea și de a ne îndeplini obiectivele.
