Treci la conţinutul principal

Idei de amenajare a unei bucătării spațioase

Luminoasă, deschisă și adaptată nevoilor cotidiene: această bucătărie spațioasă combină fronturile tradiționale BODBYN alb murdar cu soluții de depozitare care elimină dezordinea, eliberând spațiu pe blat pentru următoarea sesiune de gătit. Două chiuvete permit realizarea simultană a unor activități diferite. De exemplu, la una din ele poți pregăti alimentele, în timp ce la cealaltă se spală vasele, iar o peninsulă primitoare creează o suprafață de lucru suplimentară și spațiu pentru gustări, teme sau discuții despre sos.

Este o bucătărie care îi încurajează pe toți să dea o mână de ajutor, de la cei mici, cărora le place să ajute la aranjarea mesei, până la cei care preferă să participe la activitățile din bucătărie din confortul unui scaun. Planul deschis asigură o legătură fluentă între bucătărie, camera de zi și sufragerie, conversațiile împletindu-se perfect cu activitatea de gătit.

O bucătărie modernă cu fronturi BODBYN alb murdar, plante și obiecte decorative, cu lustre albe care atârnă deasupra unei mese.

O bucătărie tradițională cu funcționalitate modernă

Fronturile BODBYN alb murdar cu panouri teșite creează o bucătărie atemporală și primitoare, unde poți găti mese copioase duminica și preparate simple în timpul săptămânii. Adaugă mânerele KLINGSTORP cu aspect de porțelan alb-negru și vei obține o bucătărie cu un farmec rustic de care te vei bucura mulți ani de acum înainte.

În spatele aspectului tradițional, totul este modern: o mașină de spălat vase ascunsă în spatele unui front asortat, sertare de diferite dimensiuni cu glisare ușoară și soluții inteligente de depozitare care eliberează spațiu pe blat pentru lucrurile importante din viață – gătit, conversații și socializare.

O bucătărie în stil clasic cu fronturi de bucătărie BODBYN alb murdar, ferestre mari cu plante și un aparat de cafea.

O bucătărie tradițională cu funcționalitate modernă

Fronturile BODBYN alb murdar cu panouri teșite creează o bucătărie atemporală și primitoare, unde poți găti mese copioase duminica și preparate simple în timpul săptămânii. Adaugă mânerele KLINGSTORP cu aspect de porțelan alb-negru și vei obține o bucătărie cu un farmec rustic de care te vei bucura mulți ani de acum înainte.

În spatele aspectului tradițional, totul este modern: o mașină de spălat vase ascunsă în spatele unui front asortat, sertare de diferite dimensiuni cu glisare ușoară și soluții inteligente de depozitare care eliberează spațiu pe blat pentru lucrurile importante din viață – gătit, conversații și socializare.

Polițe organizate, sertare ordonate

Imaginează-ți cum ar fi să deschizi cămara și să găsești imediat ce cauți! Nu mai visa; nu e atât de greu să asiguri o bună organizare a spațiilor interioare din bucătărie și nici nu trebuie să coste o avere. Acest corp de bucătărie dispune de cutii și lăzi rezistente, ușor de scos și unde poți depozita laolaltă articole similare. Privește mai atent și vei vedea că polița inferioară are o adâncime ceva mai mică decât restul, creând spațiu suplimentar pe înălțime, astfel încât să poți depozita în poziție verticală un aparat mai înalt, cum ar fi un blender, și să îți rămână loc și pentru depozitarea altor articole deasupra.

Sertarele noastre MAXIMERA cu închidere lină se deschid complet pentru a-ți oferi o imagine de ansamblu asupra conținutului, iar recipientele transparente îți permit să vezi ce este înăuntrul lor, fără să mai fie nevoie să pui etichete. Familia KORALLVIPPA include borcane cu capace etanșe pentru alimente uscate, care păstrează aromele și mențin alimentele proaspete mai mult timp, contribuind la reducerea risipei. Sunt ușoare, pot fi stivuite și se deschid ușor datorită butonului de aerisire care eliberează aerul atunci când îl apeși. Cum să nu-ți placă?

Fă ordine în frigider și organizează-ți mesele

Cu toții am trecut prin asta: recipiente cu conținut misterios ascunse în partea din spate, trei recipiente deschise cu ceva în ele și ierburi aromatice care se ofilesc înainte ca săptămâna să se încheie. Vestea bună e că majoritatea problemelor pot fi rezolvate prin mici ajustări. Folosind recipiente transparente, e ușor să vezi ce ai în frigider, ce trebuie consumat rapid și ce se termină, astfel încât să îți fie mai ușor să faci cumpărături și să planifici mesele – și nici nu mai e nevoie să le etichetezi.

Când faci reaprovizionarea, mută în față produsele mai vechi și fă ordine în frigider în mod regulat. Fă lista de cumpărături după ce verifici ce ai în frigider și cumpără doar ce îți lipsește, nu mai mult din ce ai deja. Adaugă o cutie cu alimente ce trebuie consumate primele și vei reduce risipa fără mari eforturi. Și ce-ar fi să organizezi o seară cu mâncarea rămasă de zilele trecute? Golește recipientele și pregătește un bufet! Rezultatul: mese pregătite mai rapid, mai puțină risipă, dar și bani economisiți.

O bucătărie care încurajează lucrul în echipă

Cu cât mai mulți, cu atât mai bine – dacă ai destul spațiu în bucătărie! Cu o peninsulă spațioasă (cu chiuvetă inclusă) și câteva zone de lucru libere, toată lumea poate da o mână de ajutor. Unul toacă, unul bate cu telul, altul spală vasele, fără să se încurce unul pe celălalt. Astfel, haosul se transformă în lucru în echipă, presărat cu conversații și râsete.

Depozitarea suspendată facilitează accesul la lucrurile de care ai nevoie, fără să te calci pe picioare cu altcineva. Această bucătărie dispune de un suport magnetic pentru cuțite și cârlige mobile pentru prosoape – soluții ingenioase care economisesc spațiu și transformă gătitul dintr-o corvoadă într-o activitate plăcută. Vrei să economisești și timp? Gătește-ți prânzul în recipiente de sticlă, lasă-le să se răcească, pune-le capacele de plastic etanșe – și masa e gata.

Peninsula la care ai visat

Această peninsulă are un imens potențial de depozitare, cu un sertar adânc pentru forme și accesorii pentru copt, o suprafață culisantă pentru electrocasnice mici și spații încorporate pentru coșuri de reciclare cu capace. De asemenea, oferă spațiu suplimentar pe blat pentru pregătirea și gătitul mâncării și o a doua chiuvetă practică pentru numeroasele ajutoare ale bucătarului-șef. Nu în ultimul rând, are acea magie care o transformă în centrul de socializare al locuinței tale: ai nevoie doar de un taburet sau două pentru a o transforma într-un loc pentru servit o gustare, făcut teme sau stat la discuții la o cafea. Practică, primitoare, vedeta plină de modestie a bucătăriei tale.

Electrocasnice moderne cu aspect clasic

Cuptorul cu microunde și cuptorul cu convecție STENABY oferă funcții de bază și flexibilitate modernă pentru gătitul zilnic, făcându-te să te simți ca un bucătar profesionist – fără stresul aferent. Coacere, prăjire, reîncălzire – totul se face fără efort. Oferind performanțe fiabile, cu butoane și mânere din oțel inoxidabil și o interfață în stil tradițional pentru o utilizare simplă, se integrează perfect în bucătăria ta cu fronturi clasice BODBYN. Când spunem „fiabile”, nu glumim deloc: aceste electrocasnice au o garanție de 5 ani!
Un cuptor cu convecție STENABY și un cuptor cu microunde încorporat STENABY, ambele din oțel inoxidabil, într-o bucătărie cu fronturi BODBYN alb murdar.

Electrocasnice moderne cu aspect clasic

Cuptorul cu microunde și cuptorul cu convecție STENABY oferă funcții de bază și flexibilitate modernă pentru gătitul zilnic, făcându-te să te simți ca un bucătar profesionist – fără stresul aferent. Coacere, prăjire, reîncălzire – totul se face fără efort. Oferind performanțe fiabile, cu butoane și mânere din oțel inoxidabil și o interfață în stil tradițional pentru o utilizare simplă, se integrează perfect în bucătăria ta cu fronturi clasice BODBYN. Când spunem „fiabile”, nu glumim deloc: aceste electrocasnice au o garanție de 5 ani!

Depozitare în centrul atenției

Transformă corpurile incluse în sistemul nostru de bucătărie flexibil METOD într-o piesă de expoziție cu uși de sticlă și fronturi BODBYN alb murdar asortate, exact așa cum îți dorești. Acest corp cu polițe de sticlă și iluminat integrat nu e un simplu spațiu de depozitare – este o mică scenă pe care strălucește vesela ta preferată, fără a aduna praf. Lumina delicată adaugă profunzime și căldură, transformând articolele utilizate zilnic în decorațiuni și ajutându-te să găsești mai repede ce cauți.

Lămpile LED cu lumină caldă și posibilitate de reglare a intensității luminii creează o ambianță calmă în bucătărie și sunt mai confortabile pentru ochi când vrei să servești o gustare seara târziu sau o ceașcă de cafea dimineața devreme. Ai nevoie de spațiu pentru depozitarea în ordine a obiectelor mai mici? Adaugă sertare în partea de jos pentru șervețele, suporturi pentru farfurii și pentru pahare. E dulapul tău, îl folosești cum vrei.

O bancă în bucătărie pentru o sumedenie de activități

În orice casă trebuie amenajat un colț confortabil. În cazul de față, corpurile incluse în sistemul de bucătărie flexibil METOD au fost transformate într-o bancă confortabilă, acoperită cu perne moi în culori și modele jucăușe – perfecte pentru lectură, un joc sau un pui de somn (da, îl meriți cu prisosință!). În sertarele din partea de jos poți păstra la îndemână fețele de masă, dar poți folosi unul și pentru depozitarea materialelor de bricolaj. Folosește fronturi în același stil precum cel din bucătărie pentru a extinde aspectul tradițional înspre sufragerie.

Un corp de bucătărie poate îndeplini mai multe funcții

Capacitățile sistemului de bucătărie flexibil METOD nu se limitează la bucătărie. Folosește-l ca bufet în sufragerie sau ca bancă lângă masă. Păstrează același stil al fronturilor pentru un aspect unitar, coordonat în toate camerele.

O masă tradițională cu loc pentru mai mulți

Cu silueta sa clasică, masa extensibilă ROSENTORP arată bine aranjată pentru un eveniment special, cât și pentru cinele din timpul săptămânii. Când ai oaspeți, poți scoate ușor extensia cu autodepozitare pentru a trece de la patru la șase locuri. Dimensiunile compacte asigură confort pentru mesele zilnice, în timp ce configurația extinsă oferă suficient loc atât pentru mesele aniversare, cât și pentru serile de jocuri de societate.

Alege scaune care se potrivesc perfect cu masa, de la un scaun junior pentru un membru mai tânăr al familiei până la un model tapițat pentru cei care preferă ceva mai mult confort. Astfel, toți cei dragi, indiferent de vârstă, își găsesc locul preferat la masă.

O sufragerie cu masă și scaune ROSENTORP din lemn negre, decorată cu flori într-o vază, lângă un coș cu jucării de pluș.