SPORTSLIG Depozitare minge/poartă
Cum se poate cumpăra
Adună 5 puncte cu
Distractiv și practic. Acest sistem de depozitare pentru mingi poate fi folosit pe post de poartă, iar după ce se termină meciul, mingile se pot depozita înăuntru.

Una dintre laturi se poate rula, astfel încât să poți transforma rapid camera de zi în teren de joc.
O soluție de depozitare perfectă pentru mingi de toate mărimile.
Acest articol este foarte ușor, astfel încât poate fi mutat oriunde.
La fel de robustă așezată pe o parte sau în picioare.

Recenziile clienților
Accesorii pentru SPORTSLIG
Produse înrudite
Explorează mai multe opțiuni
Recomandat pentru tine
Soluție funcțională
Mișcarea ajută întregul corp să se dezvolte
Copiii din întreaga lume iubesc să se joace și să facă salturi, fără să știe de fapt că își antrenează abilitățile motorii în același timp. Alergarea la o cursă cu obstacole, joaca cu o minge sau chiar mersul de-a bușilea printr-un tunel îngust contribuie la dezvoltarea sistemului senzorial al copilului, în special coordonarea și echilibrul. Mișcarea este importantă atât pentru copii, cât și pentru adulți - ca să ne simțim bine întreaga viață.











