Ideal pentru a fi folosit în orice anotimp. Este lucrat manual din zambilă de apă, o plantă recoltată de pe căile navigabile tropicale pentru a împiedica obstrucţionarea acestora.
Detalii privind produsul
Lucrată manual; fiecare piesă este unică.
Sandra Kragnert
Măsurători
- Ø: 37 cm
Recenzii
Recenziile clienților

Luarea unor decizii de afaceri care susțin femeile
Suportul de farfurie SOARÉ este atât de popular încât aproape că a dispărut. De ce? Vânzările se apropiau de un nivel imposibil de susținut din perspectiva livrării de produse de calitate, lucrate manual, din fibre naturale. Echipa responsabilă pentru SOARÉ se pregătea să înlocuiască produsul cu o alternativă realizată mecanic. Însă înainte de a face acest lucru, a plecat într-o călătorie care a schimbat totul.
Calea navigabilă a fluviului Mekong din Vietnam abundă în zambile de apă, planta de un verde vibrant din care este realizat SOARÉ. Aceasta crește incredibil de repede, reprezentând astfel o resursă regenerabilă valoroasă, însă și un potențial risc de blocare a fluviului. Oamenii care trăiesc pe malul fluviului, în principal femeile, recoltează zambila de apă și țes tulpinile împreună. Astfel, fluviul rămâne circulabil, tradițiile sunt păstrate, iar oamenii își pot suplimenta veniturile.
Susținerea femeilor
Lillemor Franzén și colegii săi au intrat în casele acestor țesătoare și le-au ascultat poveștile despre impactul pozitiv pe care l-a avut SOARÉ. „O femeie ne-a spus că, datorită SOARÉ, fiica ei studiază acum pentru a deveni profesoară”, menționează ea. De obicei, două sau trei țesătoare se adună acasă la una dintre ele pentru a lucra împreună. Stau de vorbă, râd, supraveghează fermele și au grijă de copiii prea mici să meargă la școală. „Mă simt atât de mândră că lucrez la IKEA când văd așa ceva”, spune Lillemor, „chiar îți ajunge la suflet”.
Luarea de decizii de afaceri mai bune
Echipa a decis că soluția pentru a răspunde cererii tot mai mari din partea clienților pentru suporturile de farfurii din fibre naturale este de a introduce mai multe produse, însă realizate la mașină. Clienții au la dispoziție o selecție mai largă din care să aleagă și se reduce presiunea de vânzări asupra SOARÉ. Suporturile de farfurii realizate la mașină pot fi produse în cantități mai mari decât cele lucrate manual, iar producția SOARÉ poate continua la fel ca în prezent. „Intenția noastră este întotdeauna de a face afaceri benefice, ceea ce se și întâmplă”, afirmă Lillemor. „Iar în călătoria mea în Vietnam mi-am dat seama că SOARÉ are un scop mai presus de afaceri.”
Material
Ce este zambila de apă?
Zambila de apă este o plantă acvatică plutitoare care se răspândește rapid în apele navigabile tropicale. Când acoperă complet suprafața apei, blochează pătrunderea luminii solare, perturbând biodiversitatea. De asemenea, comunitățile locale sunt afectate ca urmare a blocării rutelor de transport. Când este recoltată, biodiversitatea este restabilită și căile navigabile rămân deschise. Planta însăși devine și ea o resursă. Tulpinile sale sunt un material flexibil care poate fi țesut sau împletit în coșuri și mochete unicat și alte accesorii pentru casă.