Sfaturi de la designeri: adaugă tușele finale
O parte ușor de trecut cu vederea (dar pe care tu o să o ții minte, nu-i așa?) atunci când îți decorezi locuința este să adaugi lucruri care au un singur scop – să te facă mai fericit. Îți putem asigura o estetică perfect funcțională sub formă de cutii, corpuri de iluminat, vaze, coșuri și multe altele. Dar obiectele personale care transpun cu adevărat personalitatea ta în felul în care ți-ai amenajat locuința se află probabil deja în dulapurile și sertarele tale.
Idei pentru eliberarea câmpului vizual
Chiar dacă acesta este un perete aglomerat, emană totuși o impresie de calm creată de dispunerea simetrică și schema de culori deschise și neutre. O perdea ascunde televizorul atunci când nu este folosit, iar o mulțime de cutii albe păstrează lucrurile în ordine și ascund privirii obiectele și devin aproape invizibile pe un perete de aceeași culoare.
Decorează ca un profesionist
Câteva sfaturi care te pot ajuta să creezi mai ușor o compoziție echilibrată:
- Hotărăște-te asupra unei scheme de culori.
- Combină materialele, dar și liniile drepte cu cele curbe.
- Creează o bază solidă.
- Lucrează cu înălțimi diferite pentru a obține o formă triunghiulară.
- Adaugă o sursă de lumină – compoziția ta va arăta diferit în funcție de diferitele momente ale zilei. Distracție plăcută!
Cel mai important este să-ți urmezi inima, pentru că numai tu știi ce te face fericit.”
Fundamentele expunerii artei pe perete
Dacă aspiri la un aspect coordonat pentru peretele care va deveni galeria ta de artă personală, mergi pe o schemă de culori care să se integreze armonios cu restul încăperii. Expune lucrările de artă mai mari într-un mod echilibrat și adăugă-le pe cele de dimensiuni mai mici între, păstrând aceeași distanță între toate ramele. Obiectele tridimensionale și oglinzile dau viață peretelui cu lucrări artistice.
Depozitează estetic
O poliță pentru fotografii este excelentă pentru cele înrămate, dar și pentru a te bucura de coperțile cărților sau veselă – sau pur și simplu pentru expunerea unor articole cotidiene care încap cu greu în dulapuri. Această poliță îți permite să reorganizezi ceea ce vezi după cum dorești fără a măsura și da găuri în perete (altele decât cele de care polița are nevoie).
Casnicii confortului
Un scaun de ratan sau poate chiar două. Coșuri din materiale naturale. Alături de corpuri de iluminat, perne, plante și pături, sunt superstaruri atunci când vine vorba de transformarea unei case în acasă. Obiecte estetice și practice cu care încăperile devin mai confortabile și mai intime, dar și disponibile la prețuri super-accesibile.
Cum să creezi echilibru
Prea multă dezordine? Fă o selecție a lucrurilor expuse și acordă prioritate obiectelor liniare cu suprafețe plane și netede. Prea rece și ușor plictisitor? Adăugă obiecte cu forme rotunde, curbe sau neregulate. Jonglează cu înălțimi diferite și detalii organice pentru o senzație mai caldă.
Utilizarea mobilierului ca pânză
Acest set de polițe minimaliste cu formă pătrată reprezintă o combinație de soluții de depozitare deschisă pentru lucrurile pe care vrei să le vezi și de depozitare închisă pentru orice altceva – o pânză perfectă pe care să îți etalezi stilul. Planta, vazele curbate și cutiile rotunjite adaugă căldură și spontaneitate, creând un aspect echilibrat și interesant.


