Treci la conţinutul principal

Alegerea materialelor – companie mare, responsabilități pe măsură

Alegerea materialelor pentru noi înseamnă luarea unor decizii responsabile. Atunci când nu putem folosi resurse regenerabile, ne îndreptăm spre resurse reciclate sau reciclabile. În tot ceea ce creăm, ne străduim să menținem prețurile scăzute și nivelul de calitate ridicat. Dar nu este vorba doar despre materiale. Este vorba și despre oameni, producție și transport. Și întotdeauna este loc de mai bine. Colaborând cu ceilalți și lansându-ne provocări, scopul nostru este să asigurăm accesul pe termen lung la materii prime sustenabile și să schimbăm modul în care funcționează industria. Citește în continuare pentru o analiză mai detaliată a unora dintre materialele din care sunt realizate produsele noastre.

O companie mare așa cum este IKEA are responsabilități pe măsură. Obiectivul nostru este să asigurăm accesul pe termen lung la materii prime sustenabile, prin alegerea materialelor regenerabile, reciclate sau reciclabile ori de câte ori avem ocazia.
O companie mare așa cum este IKEA are responsabilități pe măsură. Obiectivul nostru este să asigurăm accesul pe termen lung la materii prime sustenabile, prin alegerea materialelor regenerabile, reciclate sau reciclabile ori de câte ori avem ocazia.

Lemn

Lemnul este fundamental pentru IKEA – face mobilierul să îmbătrânească frumos, făcându-l suficient de durabil pentru a rezista generații la rând. Dar pădurile sunt fragile și sensibile la felul în care le tratăm. Astăzi, tot lemnul pe care îl folosim este obținut în conformitate cu Standardul forestier IWAY, care interzice lemnul provenind din surse implicate în conflicte forestiere sau tăieri ilegale.

Dimensiunea operațiunii noastre înseamnă că avem o mare capacitate și responsabilitate pentru a proteja pădurile lumii. Până în 2020, 100% din lemnul nostru va fi certificat de Forest Stewardship Council (Consiliul de Administrare a Pădurilor, FSC) sau din surse reciclate. Procentul a ajuns deja aproape la 80%. Standardul FSC protejează ecosistemele și mijloacele de trai ale oamenilor.

Bumbac

Ne place să lucrăm cu bumbac. Este un material natural și regenerabil, care respiră bine. Și pentru că absoarbe umezeala, textilele noastre din bumbac sunt potrivite chiar și în cele mai calde climate. Cu toate acestea, ne deranjează că producția convențională de bumbac poate avea un impact negativ asupra mediului și poate dăuna cultivatorilor de bumbac și familiilor acestora.

Din 2015, tot bumbacul din produsele noastre provine din surse mai sustenabile. „Mai sustenabil” înseamnă o producție de bumbac îmbunătățită pentru oameni și mediu, prin reducerea la minimum a utilizării pesticidelor și îngrășămintelor. Înseamnă și asigurarea unui management îmbunătățit al apei și dezvoltarea practicilor de cultivare.

Pe viitor, vom continua să ne concentrăm pe eficiența apei și biodiversitate. În cadrul atingerii obiectivului nostru, vrem să facem bumbacul sustenabil o practică obișnuită pentru întreaga industrie, nu doar pentru IKEA.

Fibre naturale

De la zambila de apă la plută, fibre de bananier și ratan, utilizarea materialelor din fibre naturale crește la IKEA. Nu numai că sunt naturale și regenerabile, dar au și un caracter deosebit, astfel că fiecare produs finit este unic.

În mare parte, această producție este neindustrială. Colaborăm îndeaproape cu țesători, artizani și femei din Vietnam, Indonezia și China, printre altele. Colaborarea cu artizani pricepuți din întreaga lume deschide ușile pentru co-creație, inspirație și cunoștințe noi despre producție.

Deșeuri/materiale reciclate

Folosim materiale reciclate ori de câte ori avem ocazia. Lemnul, plasticul, hârtia și metalul sunt doar câteva dintre materialele cu care ne place să lucrăm. Facem distincție între deșeuri și materiale reciclate – deșeurile sunt materialele rămase din alte procese de producție, în timp ce materialele reciclate sunt cele pe care reușim să le refolosim de la produse vechi.

Dar înseamnă mai mult de atât – este și un mod de a gândi și dezvolta produse. Ne propunem să proiectăm în moduri care ne permit să reciclăm produsele la sfârșitul duratei lor de viață, astfel reducând la minimum deșeurile. De aceea, căutăm în permanență metode noi de a utiliza deșeurile și materialele reciclabile și de a le transforma în ceva util și elegant, cum am reușit cu fronturile de bucătărie KUNGSBACKA.

Compozit

Un material compozit este alcătuit din două sau mai multe materiale, fiecare având caracteristici diferite. La IKEA, folosim materiale compozite, deoarece sunt puternice, nepretențioase, ieftine și ușoare. Un exemplu de compozit este lemnul plastifiat. Utilizarea deșeurilor de fibre lemnoase face produsele din plastic mai solide și mai puțin costisitoare – și face posibilă valorificarea eficientă a deșeurilor.

Aceasta este frumusețea compozitului: se folosește mai puțin material și există un potențial ridicat de a utiliza materiale de calitate inferioară (altfel clasificate ca deșeuri) și de a le transforma în ceva nou, solid, compact și ușor, cu o durată lungă de viață. Găsești materiale compozite în orice, de la bibliotecile BILLY, scaunele ODGER la pilotele RÖDTOPPA.

Plastic

Am pornit într-o călătorie spre utilizarea exclusivă de materiale plastice reciclate și/sau regenerabile. Majoritatea materialelor plastice sunt pe bază de ulei, ceea ce înseamnă că provin dintr-o resursă neregenerabilă. Astfel, ori de câte ori este posibil, folosim cât mai multe materiale reciclate sau regenerabile pentru produsele noastre. Astăzi, aproximativ o treime din articolele noastre din plastic provin din surse regenerabile și/sau reciclate.

PET, PE și PP sunt trei dintre cele mai folosite materiale plastice din produsele IKEA, și toate respectă cele mai stricte legislații și standarde de securitate. Avem cerințe detaliate privind utilizarea substanțelor chimice și a altor substanțe în procesul de producție, care țin seama de aspectele legate de sănătate și impactul asupra mediului.

Bambus

Bambusul este una dintre plantele cu cea mai rapidă creștere din lume – unul dintre numeroasele motive pentru care ne place să lucrăm cu el. Este rezistent, dur și tolerează umezeala. Împărțim bambusul în trei categorii, în funcție de proces și de produsul pentru care este folosit:
Fibre naturale – fibra este împletită, răsucită sau presată. Bambus industrializat – secționat în straturi subțiri, care sunt apoi lipite împreună pentru a forma diferite plăci. Foaie de furnir – furnir de bambus presat.

Peste 90% din bambusul pe care îl folosim este cultivat în China, iar în 2016 aproape tot a fost certificat FSC. Certificarea a fost un drum lung de parcurs și așteptăm cu nerăbdare să lansăm standardele noastre în materie de bambus pentru a dezvolta industria în India și în Vietnam.


S-ar putea să-ți placă și: