O minoritate peste altă minoritate

„Sper că toate aceste povești vor aduce o schimbare în viața altora”
Nancy (ea/ei/persoană non-binară/noi), angajată IKEA
În adolescență, Nancy, o angajată IKEA din Malaysia — deși nu este de origine malaysiană — se simțea ca o „minoritate peste altă minoritate”, așa cum o numește ea. Cu un tată indian și o mamă chinezoaică, Nancy s-a simțit mai mereu străină. Iar faptul că era gay nu i-a ușurat deloc situația.
Faptul că avea o altă origine etnică decât ceilalți copii din clasă a fost o realitate dură pentru Nancy. Nu s-a încadrat niciodată cu adevărat în nicio categorie. Nici când se afla în preajma unor persoane de origine indiană sau chineză, nu se simțea acceptată pentru că nu semăna cu ei. Când părinții lui Nancy s-au căsătorit în anii 1970, căsătoriile interrasiale nu erau populare. Așa că nu a avut nici măcar un sprijin familial extins pe care să se bazeze. Până și obținerea unui loc la universitate a fost o provocare pentru ea, în ciuda programelor dificile pe care le-a urmat și a rezultatelor bune la învățătură.
În final, Nancy a devenit educatoare. „Imaginați-vă dacă părinții ar fi știut că sunt gay!”, exclamă ea. „Cariera mea s-ar fi încheiat pe loc. Aș fi fost dată afară! Așa că, practic, a trebuit să-mi separ viața personală și să fiu atentă.” Stilul acesta de viață a devenit greu de suportat. Viața într-o țară religioasă însemna că nu se putea arăta niciodată așa cum era de fapt. În cele din urmă, a înțeles că avea să se mute într-o altă țară.
Afirmarea orientării/identității de gen
Pe lângă faptul că avea origini rasiale diferite de cei din jurul ei, Nancy a știut că este gay încă de pe vremea când locuia în Malaysia. Și-a afirmat orientarea/identitatea într-un mod discret. Nancy mărturisește că, în cultura ei, oamenii nu fac dezvăluiri răsunătoare. Și nici declarații oficiale. Este doar o conștientizare și o acceptare interioară. Nu le-a spus niciodată părinților în mod direct, dar a început să se afișeze cu partenere. Înaintând în vârstă, se simțea tot mai în largul ei să le invite acasă la diferite sărbători. Și, deși părinții ei nu și-au exprimat niciodată acordul, Nancy crede că au ajuns să îi accepte sexualitatea în felul lor.
Povestea de dragoste
Nancy a cunoscut-o pe May, partenera sa, pe o platformă de întâlniri. Conexiunea era cât pe ce să nu se întâmple, pentru că Nancy era pe punctul să se deconecteze când May i-a accesat profilul. Iubirea lor a devenit una bazată pe respect reciproc și o grijă profundă. May este originară din Thailanda, dar locuia de 35 de ani în Regatul Unit. Deși Nancy plecase din Malaysia și locuia de șase ani în Singapore, se întorsese în Malaysia înainte să o cunoască pe May.
Cu timpul, Nancy și May au convenit ca May să se mute și ea în Malaysia, astfel încât să poată fi împreună. După trei luni, însă, May a dezvoltat un stres din cauza vieții într-o țară restrictivă. Trăia de 20 de ani o viață transparentă ca persoană gay și nu avea de gând să se ascundă din nou. Faptul că ea și Nancy nu se puteau ține de mână în public nu era povestea de dragoste pe care și-o imaginase. Pentru May, să fii homosexual într-o țară conservatoare a devenit imediat o problemă. Așa că au schimbat foaia și s-au mutat în Regatul Unit.
Ura și provocările
Când Nancy s-a mutat pentru prima oară din Singapore în Malaysia, în timpul unei ieșiri în oraș a fost victima unui incident violent. Era cu un grup de prieteni și cu partenera ei de atunci (înainte să o cunoască pe May). Când au plecat din club, May și partenera ei au fost hărțuite de un grup de bărbați. „Am fost bătută crunt,” mărturisește ea. Și, pentru a pune și mai multă sare pe rană, a aflat că prietenii cu care ieșise în club au asistat la incident, dar nu au făcut nimic pentru a-i opri. În Singapore, mai resimțise, uneori, o atitudine recalcitrantă față de comunitatea LGBT+. Dar în Singapore, prietenii aveau grijă unii de alții. În Malaysia, i s-a părut șocant ca prietenii ei să se prefacă că nu o cunosc și să o lase să înfrunte bătăușii de una singură. La momentul respectiv, a simțit asta ca pe o trădare totală. Privind în urmă, Nancy înțelege dilema prietenilor ei, deoarece relațiile între persoane de același sex sunt incriminate în Malaysia. Prietenii ei erau, la rândul lor, gay și nu există legi care să protejeze comunitatea LGBT+ împotriva discriminării sau a infracțiunilor motivate de ură.
O angajată IKEA deschisă și mândră
„IKEA are un rol important în povestea mea,” spune Nancy. Viața în Regatul Unit „Sunt deschisă și sunt mândră de asta. Dar sunt fericită mai ales pentru că pot să fiu cine sunt eu de fapt la locul de muncă.” Înainte să vină la IKEA, indiferent de câți indicatori cheie de performanță ar fi îndeplinit la companiile anterioare, Nancy nu era niciodată alegerea potrivită pentru promovare sau reprezentare. Condițiile de concurență nu erau deloc echitabile.
Nancy a venit la IKEA în urmă cu 10 ani și a avansat ierarhic destul de repede. În prezent, coordonează o echipă IKEA Food. Pentru unii, gestionarea unei echipe de oameni poate că nu este ceva important, dar pentru Nancy, este vorba despre reprezentare. Pentru ea, faptul că o persoană LGBT+ ocupă o poziție de conducere este o dovadă vizibilă a sprijinului IKEA. În cadrul echipei sale, asigură diversitatea la angajare ca o modalitate de a ilustra incluziunea. Și-a format o echipă de oameni care provin din toate mediile sociale. Drumul ei către acceptarea de sine a condus-o către un fel de activism de acceptare pentru ceilalți.
Dragostea acasă
Pentru Nancy, dragostea acasă arată diferit acum. Și-a dat seama că iubirea se manifestă în moduri diverse. În Malaysia, ea și partenera ei nu-și arată afecțiunea în fața familiei, dar știe că familia ei le acceptă relația. „De fiecare dată când mama vrea să se plângă de mine, vorbește mai întâi cu May. Din acest punct de vedere, suntem ca un cuplu tradițional.”
Acasă, în Regatul Unit, alături de May, Nancy simte că poate respira și poate fi ea însăși. Nu se îndoiește nicio clipă de dragostea lui May, datorită sprijinului extraordinar pe care i l-a arătat. La un moment dat, May avea trei locuri de muncă pentru a se asigura că Nancy îndeplinește cerințele salariale pentru a obține viza. Când iese pe stradă, pe Nancy o obosesc oamenii care continuă să o privească ciudat pentru că este gay. Dar în paradisul de acasă, pe care și l-a clădit împreună cu May, se simte în deplină siguranță alături de „iubirea vieții ei”.

Am întrebat-o pe Nancy...
Ce i-ai spune unui tânăr preocupat în legătură cu dezvăluirea orientării sale?
Găsește-ți oamenii tăi.
Cum poate cineva să susțină comunitatea LGBT+?
Ascultă ce avem de spus.
Incluziunea persoanelor LGBT+
Acasă poate fi locul de unde începe cultivarea încrederii de sine, fericirii și apartenenței — mai ales pentru persoanele din comunitatea LGBT+. Când acceptarea și incluziunea creează oportunități egale pentru toate orientările și identitățile de gen, suntem mai buni împreună.



