Povestea Silvei și a lui Abdul
S-au îndrăgostit, au pierdut totul și au luat-o de la capăt
Silva și Abdul, doi soți din Siria, au clădit o afacere de succes împreună, dar au fost nevoiți să fugă din țară din pricina războiului.
Reconstruirea unui viitor cu reziliență și dragoste
Silva: Provin dintr-o familie din Armenia. Suntem refugiați de mai multe generații. Am crescut în Siria având naționalitate libaneză. Asta ne-a făcut viața grea, pentru că aveam nevoie de aprobare oficială pentru tot ce făceam. Eram mereu nevoiți să ne prezentăm cu documentele la agențiile de securitate. Totuși, am reușit să merg la școală și la facultate. Am obținut diploma de designer de interior și am început să lucrez la o companie de mobilier. Acolo l-am întâlnit pe Abdul. La început, mi-a fost ca un frate. Îmi amintea de tatăl meu: era calm, amabil și avea mereu grijă de mine. La mine în familie am fost cinci surori și niciun frate, așa că nu am știut niciodată cum e să fiu sprijinită de un bărbat în felul în care o făcea el. Abdul îmi era mereu alături, îmi repara mașina, mă ajuta oricând aveam nevoie de el. Mă simțeam în siguranță lângă el.
Abdul: De când am văzut-o pe Silva, m-am îndrăgostit imediat de ea. Am încercat orice pentru a o face să mă iubească și ea, dar în Orientul Mijlociu nu este ușor să curtezi o femeie. A trebuit să am răbdare. În cultura noastră trebuie să respecți o mulțime de tradiții. Dar eram tânăr și nu am renunțat niciodată. I-am arătat în nenumărate ocazii cât de mult țin la ea până când, în sfârșit, m-a iubit și ea. Povestea noastră de dragoste nu a fost deloc simplă. Proveneam din medii și societăți diferite. Dar am crezut în iubirea noastră, care era mai puternică decât tradițiile, decât războiul, decât frica. Am construit ceva împreună, nu doar o relație, ci o companie, o viață. Am devenit parteneri de afaceri, folosindu-ne de competențele mele în materie de marketing și management și talentul ei în materie de design pentru a crea o afacere cât se poate de reală și de succes.
Supraviețuind de pe o zi pe alta
Silva: Am visat dintotdeauna să am propria companie de mobilier, precum IKEA. Abdul mi-a îndeplinit acest vis. Cu sprijinul unui investitor înstărit, am reușit să înființăm propria noastră companie. Ușor, ușor, ne-am creat un nume și, în curând, am devenit cunoscută. Mi s-a propus să fiu gazda unei emisiuni TV matinale despre design interior. Aveam o viață bună, dar nu ne-a fost ușor niciodată. Munceam zi și noapte, făcând eforturi mari pentru a construi ceva durabil. Apoi, a început războiul. Și, într-o clipă, am pierdut totul. Fabrica, depozitul, afacerea noastră — totul s-a dus de râpă. Am încercat să o luăm de la zero în Damasc, însă războiul ne-a urmat și acolo. De două ori am construit ceva și de două ori am pierdut totul. Trăiam de pe o zi pe alta, încercând să supraviețuim.
Abdul: Războiul a schimbat totul. În jurul nostru cădeau rachete. Mașini-capcană explodau în apropiere. Noi am fost norocoși, pentru că foarte mulți oameni și-au pierdut viața. A fost greu pentru că fabrica noastră nu avea electricitate și nu ne puteam aproviziona cu materii prime. Oamenii plecau din Siria sau erau recrutați în armată. Devenise foarte riscant să continuăm să ne dezvoltăm compania și să lucrăm la proiectul nostru. Dar am reușit chiar și în aceste condiții. Amintirea aceea înseamnă foarte mult pentru noi.
Silva: Nu mi-a fost ușor să fac o alegere împotriva voinței părinților mei. Toți spuneau că iubirea noastră e o nebunie. Dar într-o zi am știut că îmi voi petrece toată viața alături de Abdul. Rămăsesem fără combustibil și ne îndreptam spre muncă. Lui Abdul nu-i plăcea să mă lase să merg singură, așa că a venit cu mine. Nu aveam mașină, așa că am decis să iau un autobuz. Deși la momentul respectiv era foarte greu să găsești un autobuz, am găsit totuși unul. Fiindcă autobuzul era aglomerat, Abdul a insistat să îl așteptăm pe următorul. În timp ce așteptam, o bombă a provocat o mare explozie. Totul s-a făcut negru și autobuzul s-a răsturnat.
În acel moment, mi-am dat seama că Abdul mi-a salvat viața. Este îngerul meu și trebuie să îl am toată viața alături de mine. În momentul ăla i-am spus că mă voi căsători cu el, cu orice preț. La o săptămână după ce ne-am căsătorit, în luna de miere, am primit un telefon și mi s-a spus: „Silva, nu te mai întoarce aici, pentru că este foarte periculos. Poți muri în câteva secunde.” Am închis firma. Primul nostru vis s-a năruit. Dar ne aveam unul pe celălalt și așa ne-am început viața ca solicitanți de azil.
„Ani de zile, nu am mai avut visuri. Singurul nostru vis era să vedem și mâine lumina zilei. Acum, visăm din nou. Construim din nou. Împreună. ”
Pornind de la zero
Abdul: Nu ne-a fost ușor să plecăm. Pierdusem totul, iar acum trebuia să o luăm de la zero. Mai rău de atât nu se putea. Nu cunoșteam nicio limbă, nu știam cum să găsim de lucru, să închiriem o locuință sau să ne integrăm în această lume nouă. Eram cu moralul la pământ. La început, am lucrat ca ghid turistic. Salariul nu era mare, dar măcar aveam niște bani. Apoi a venit pandemia de COVID-19 și mi-am pierdut locul de muncă. Când s-a născut fiul nostru, Sam, nu aveam de lucru. A fost oribil. Mă îngrozea gândul că va crește văzând că tatăl lui nu are un loc de muncă și va crede că e ceva normal. Eram disperat să găsesc ceva, orice.
Apoi, cineva mi-a spus că IKEA oferă cursuri de limbi străine și training pentru refugiați. Nu îmi venea să cred. IKEA a fost întotdeauna sursa noastră de inspirație. M-am înscris imediat. După trei interviuri, mi-au dat o șansă. Nu un loc de muncă, o șansă. Mi-au spus: „Dacă te descurci, poți rămâne”. Și m-am descurcat. Am profitat din plin de această șansă. Am simțit că cineva m-a salvat dintr-o situație foarte grea.
Silva: IKEA nu doar i-a dat lui Abdul o șansă. A oferit un viitor familiei noastre. După ce am obținut permisul de ședere permanentă, am aplicat pentru un post în departamentul Visual Merchandising. Au văzut că mă pricep la design interior și mi-au oferit un rol potrivit competențelor mele. Deși nu vorbeam bine limba cehă, m-au ajutat să lucrez folosind limba engleză. Ne-am simțit bineveniți, respectați. Acum, și fiul nostru visează să lucreze la IKEA. Zilele trecute mi-a spus: „Mami, când o să fiu mare, vreau să proiectez roboți la IKEA!” Am râs, dar mi-am dat seama că asta e casa lui. Viitorul lui este aici. Și asta e cel mai important.
Abdul: Siria va fi mereu casa noastră, dar Europa ne-a oferit o nouă viață. Ne-a oferit siguranță. Putem lucra cu Siria, îi putem sprijini pe oamenii de acolo și putem construi ceva nou dintr-un loc sigur. IKEA m-a salvat. Mi-a oferit șansa să dovedesc de ce sunt capabil. Să arăt că nu sunt doar un refugiat; sunt un om muncitor, un constructor. Nu mi-a dat nimic gratis. Mi-a redat demnitatea. Și nu voi uita niciodată asta.
Silva: Ani de zile, nu am mai avut visuri. Singurul nostru vis era să vedem și mâine lumina zilei. Acum, visăm din nou. Construim din nou. Împreună. Mediul în care lucrăm ne face să ne simțim ca acasă. Într-o zi, fiul nostru mi-a spus: „Mami, acum mă duc la grădiniță, dar când voi fi mare, voi merge cu tine la IKEA”.
Șansa de a lucra aici a fost ca un colac de salvare. O a doua viață. Nu cred că aș putea găsi un loc mai bun pentru viitorul fiului meu.
