O cameră comună pentru doi adolescenți
Într-o casă mică, pentru un adolescent, dormitorul nu este doar locul în care doarme, ci și spațiul în care își descoperă personalitatea. În acest exemplu, ajutăm copiii să facă exact asta, unul lângă celălalt. Indiferent dacă sunt frați sau gemeni, configurația camerei trebuie să fie potrivită pentru întâlniri cu prietenii, pentru concentrare și pentru viața de zi cu zi. Aici se fac temele, se cultivă hobbyuri și au loc discuții la ceas de seară. Optează pentru piese de mobilier de bază, cum este eroul nostru discret BOLLPOJKE. Astfel, adolescenții vor avea ocazia să-și aranjeze camera după chipul și asemănarea lor. Chiar și într-un spațiu comun ai loc să îți arăți personalitatea.

Un birou? Mai degrabă o pânză nepictată.
BOLLPOJKE nu este un simplu birou pentru teme: această piesă de mobilier este ca o oglindă ce va reflecta personalitatea adolescenților. Indiferent dacă își confecționează flori din hârtie, desenează următoarea capodoperă sau construiesc ceva împreună, BOLLPOJKE îi susține datorită blatului său solid, din lemn de pin. Agață draperii DYTÅG pentru a oferi puțină intimitate sau așază cele două birouri față în față. O suprafață mică se transformă într-o secundă într-un spațiu de lucru mare: perfect pentru a face echipă la realizarea proiectelor sau pentru a juca împreună jocuri video. Spațiul de depozitare de sub blat este ideal pentru a ascunde laptopuri, hârtii și alte obiecte folosite zilnic și care creează dezordine. Poți asocia birourile cu scaune rotative BLECKBERGET, disponibile în două culori diferite. Șezutul căptușit se adaptează corpurilor în plin proces de dezvoltare și mențin confortul scaunelor ore întregi pentru concentrare sau distracție. Deoarece scaunul nu are brațe, este ușor de băgat sub birou, ocupând mai puțin loc într-o cameră în care fiecare centimetru este important.
Soluții de depozitare pentru un spațiu ordonat
Când amenajezi o cameră multifuncțională, soluțiile de depozitare nu sunt un moft, ci o necesitate. Articolele modulare, cum sunt corpurile noastre IVAR, comodele de diferite culori și etajerele deschise SÅGMÄSTARE, creează o cameră comună pentru adolescenți ce păstrează totuși personalitatea fiecăruia. Soluțiile flexibile de depozitare reprezintă și ele o alegere practică: poți pune în spatele ușilor închise sau în cutii toate obiectele care nu trebuie să fie la vedere. La finalul zilei și înainte de culcare, alte piese de mobilier pot fi mutate pe rotile într-un colț. Nu uita: când două persoane împart spațiul dintre patru pereți, dezordinea nu întârzie să apară. Decide care este locul fiecărui obiect și nu uita să folosești spațiul de sub pat sau pe cel de sus, de pe perete. Ai nevoie doar de un taburet ca să ajungi acolo. Astfel, totul rămâne organizat. Pentru că într-un spațiu ordonat este loc și de altceva.
Loc pentru doi
Adolescenții au nevoie de spațiu pentru lucrurile lor și pentru ei înșiși. Iar când acest spațiu este împărțit cu cineva, poate apărea frustrarea. Din fericire, există modalități prin care îți poți afirma personalitatea chiar și într-un dormitor comun. Am mai menționat draperiile DYTÅG, însă ele nu sunt utile doar pentru făcutul temelor. Le poți închide când vrei să petreci timp cu prietenii, să ai o întâlnire sau să te uiți la un serial fără să ai senzația că nu ești niciodată singur. Astfel, poate fi chiar plăcut să împarți camera cu cineva. Adaugă o notă de căldură și intimitate folosind confortabilul pat RAMNEFJÄLL și ca zonă de relaxare. Îl poți accesoriza cu multe perne și o pătură. Poți opta pentru un aspect îndrăzneț, plin de culori și imprimeuri sau, dimpotrivă, pentru un aranjament discret, uniform, ton pe ton. Cadrul bej tapițat se potrivește perfect în oricare dintre cele două decoruri. Uneori, spațiul personal nu are legătură cu pereții, ci cu limitele. Cele pe care noi te putem ajuta să le creezi.
Crești în propriul tău ritm
Să fii adolescent înseamnă să-ți găsești identitatea, iar camera ta te poate ajuta. Aici începe călătoria ta în lumea stilului. Nu trebuie să ai același stil ca sora ta sau fratele tău. Alege obiecte care te definesc. De exemplu, îți poți expune creațiile artistice pe polița pentru fotografii DAGGKAPRIFOL și le poți schimba când vrei tu. Oglinda din aceeași familie adaugă un plus de personalitate și îți oferă ocazia de a-ți verifica ținuta dacă baia e ocupată. Bara cu umerașe MULIG reprezintă o modalitate simplă și estetică de a-ți organiza diversele ținute. Seara, când nu vrei să folosești lumina puternică, este suficient să aprinzi veioza BÄCKNATE pentru a crea o atmosferă de confort și intimitate. Această piesă de excepție pare că este din hârtie, dar de fapt este realizată dintr-un material sintetic rezistent și moale. Partea bună e că stilul tău va evolua. Camera ta se poate schimba odată cu tine, datorită acestor piese ușor de modificat, pe care le poți folosi acum, dar și pe viitor.

























































