Treci la conţinutul principal

Povestea colecției OMTÄNKSAM

Realizată în colaborare cu experți în ergonomie, fizioterapeuți și cercetători, colecția OMTÄNKSAM își propune să ajute oamenii să depășească obstacolele care îi împiedică să se bucure de o viață independentă, adăugând un plus de confort și funcționalitate obiectelor de zi cu zi.

Britt Monti, Manager de creație în cadrul IKEA Suedia, stă așezată într-un fotoliu OMTÄNKSAM.

Design ca o oportunitate pentru schimbare

Știai că aproximativ 15% din populația lumii au un anumit tip de dizabilitate? Viziunea noastră este să ajutăm oamenii să trăiască mai bine la ei acasă și dorim să realizăm acest lucru pentru toți și pentru fiecare nevoie funcțională.


„Designul inteligent se naște atunci când privim lumea prin ochii celorlalți. Din momentul în care ne dăm puțin înapoi și ne schimbăm perspectiva, deschidem uși spre noi oportunități,” declară Britt Monti, Manager de creație în cadrul IKEA Suedia.

Determinați de dizabilități

Pe baza experienței sale directe a ceea ce înseamnă să i se schimbe abilitățile fizice într-o secundă după ce a suferit un infarct și având o mama care a suferit de boala Parkinson, Britt știe cum este să te afli în permanență în căutarea unor articole de asistență pentru casă bine proiectate.


„Mama mea aprecia frumusețea. Majoritatea lucrurilor pe care le-am găsit pentru ea erau așa de urâte încât nici nu și le dorea la ea în casă. Același lucru se aplică și în cazul meu. Nu știam pentru cât timp urma să fiu bolnavă, dar nu mă puteam convinge să montez produsele care mi se ofereau. Erau prea urâte.”

Adaptare ergonomică

Observând un decalaj existent nu numai în gama IKEA, dar și pe piața de mobilare a casei în general, Britt a început să investigheze modul optim prin care IKEA ar putea aduce o contribuție. A devenit imediat clar faptul că cea mai bună abordare pentru IKEA era să facă din gama existentă una și mai ergonomică, în loc să inventeze o gamă nouă.

Mâini cu o verighetă de aur pe deget țin o vază din sticlă transparentă cu tulpini verzi în interior.

Funcții și forme multiple

Munca realizată de Britt și colegii săi are drept rezultat colecția OMTÄNKSAM. Evaluate de experți dintr-o varietate de domenii și testate de un grup diferit de persoane cu nevoi, dificultăți și preferințe diferite, aceste produse fac bine – și arată foarte bine.


„Majoritatea dintre noi nu dorim să fim definiți de vârsta sau de starea noastră de sănătate, așadar haideți să ne asigurăm că ne mobilăm casa în moduri care să facă loc pentru diversitate.”