Fondul IKEA pentru Mediul Urban

Agenția Europeană de Mediu estimează că 75% din populația UE trăiește în zone urbane. Cu toate că acest lucru vine cu avantaje economice, sociale și culturale pentru locuitori, există o presiune enormă asupra mediului înconjurător din zona urbană și zonele limitrofe cum ar fi: trafic, restrângerea spațiilor verzi, poluare industrială și deșeuri. În România, 10% din întreaga populație are domiciliul în Capitală, adică aproximativ 1,8 milioane de oameni. În total, aproximativ 3 milioane de persoane lucrează în București, iar numărul crește. Ideea deschiderii Fondului IKEA pentru Mediul Urban are la bază convingerea IKEA România și a Fundației Comunitare București că în București și Ilfov este nevoie de programe pentru protejarea mediului natural.

De aceea, IKEA România a decis să lanseze prima ediție a Fondului IKEA pentru Mediul Urban.

Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în gestionarea Fondului și derularea procesului de selecție a proiectelor candidate.

Cu o valoare totală de 339.000 Lei în primul an, Fondul va susține financiar, pe o perioadă între un an și trei ani, în funcție de performanța implementării, mai multe proiecte.

Ce proiecte ne dorim
Fondul va susține inițiativele cu impact din comunitățile din București și Ilfov, care au în vedere: protejarea resurselor naturale, educație și conștientizare, prevenirea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Sunt căutate proiecte care să ofere soluții sau să încurajeze oamenii să-și minimizeze impactul zilnic asupra mediului prin utilizarea unor tehnologii și procese prietenoase cu mediul în domenii precum: eficiență energetică, energie din surse regenerabile, transport verde, utilizarea eficientă a apei, gestiunea eficientă a deșeurilor, reducerea poluării chimice, fonice și luminoase.

De asemenea, Fondul IKEA pentru Mediul Urban vizează inițiative care își propun să rezolve, într-un mod inovator și printr-o abordare holistică, problemele legate de ecosistemele naturale și semi-naturale din zonele urbane și peri-urbane: limitarea reducerii suprafețelor, fragmentării și disfuncționalizării acestora, conservarea biodiversității (la nivel de specii și ecosisteme) și menținerea capacității acestora de a oferi servicii ecosistemice.

Indiferent de problemele abordate, toate proiectele trebuie să aibă o componentă educațională, dar să aducă și beneficii sociale comunităților în care se desfășoară.

Eligibilitate
Fondul IKEA pentru Mediul Urban se adresează organizațiilor non-guvernamentale, neafiliate politic sau echipelor compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București sau județul Ilfov.

Juriu

Proiectele vor fi selectate cu ajutorul unui juriu format din persoane cu experiență în domeniu.

Cum să aplici
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, precum și formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul Fondului.

Aplicațiile pot fi trimise până pe 31 ianuarie 2017, ora 23:59, pe platforma programului.

În urma primei etape de jurizare, s-au calificat pentru faza următoare proiectele: