Fond de reciclare
Preţul acestui articol include o contribuţie la un Fond de reciclare, pentru a asigura faptul că echipamentul electric şi electronic rezidual este colectat şi reciclat în mod responsabil.

IKEA pentru presă


Împreună pentru casele familiale din SOS Satul Copiilor Bucureşti
[National]  În perioada 1-30 aprilie, pentru fiecare card de membru IKEA FAMILY scanat la casa de marcat, Compania IKEA România va dona 1 leu pentru mobilarea caselor din SOS Satul Copiilor Bucureşti.
Bună ziua,

Eu sunt Alexandru și am 5 ani. Îmi plac desenele animate şi ţin întotdeauna pe cineva de mână când mă uit la televizor. Sunt vesel, vorbăreț și foarte isteț. Îmi place să mă joc și pot să îmi fac ordine în jucării singur.

Eu sunt Nicoleta, am 3 ani și sunt sora lui Alexandru. Toată lumea îmi spune “Prâslea”, pentru că sunt cea mai mică și pun foarte multe întrebări. Nu ştiu cine e Prâslea, dar mi-a promis sora mea mai mare că o să-mi povestească despre el. Tot ea zice că sunt o fetiță cochetă, pentru că îmi plac fundițele și pantofiorii cu lac.


Locuim în SOS Satul Copiilor București împreună cu surorile și mama noastră socială. Avem o căsuță și ne jucăm, în fiecare zi, în toate camerele. Din când în când, ne așezăm la masă și desenăm cum ne-ar plăcea să arate casa noastră. Acum nu este foarte colorată, dar noi ne imaginăm că este casa noastră din povești.

Compania IKEA România și-a propus să transforme visul lui Alexandru și al Nicoletei în realitate. În perioada 1-30 aprilie, pentru fiecare card de membru IKEA FAMILY scanat la casa de marcat, Compania IKEA România va dona 1 leu pentru mobilarea caselor din SOS Satul Copiilor Bucureşti.

“Parteneriatul nostru cu Asociaţia SOS Satele Copiilor a început din anul 2012, când angajații IKEA au votat ca ei să beneficieze de sprijinul nostru. Acum, ducem această prietenie frumoasă un pas mai departe, tocmai pentru că, în decursul acestor ani, am observat că cei mici locuiesc în case în care mobilierul nu a mai fost schimbat de aproape 20 de ani. Găsirea unor soluții potrivite pentru amenajarea spațiilor în care locuiesc copiii e unul dintre lucrurile la care ne pricepem cel mai bine, e parte din ADN-ul nostru şi din viziunea IKEA. De aceea, ne-am propus să aducem schimbări de durată în viețile copiilor care locuiesc în casele familiale din SOS Satul Copiilor București, dar și în ale generațiilor care vor locui acolo, împreună cu mamele SOS”, spune Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.

“Ne bucurăm de continuarea parteneriatului cu Magazinul IKEA, cu atât mai mult cu cât cel de anul acesta este menit să aducă o nouă imagine caselor familiale SOS în care cresc zi de zi cei mici. SOS Satul Copiilor Bucureşti a împlinit anul trecut 20 de ani de funcţionare continuă şi nevoia de înlocuire a mobilierului este vizibilă cu atât mai mult cu cât vrem să asigurăm copiilor noştri condiţii optime de confort şi siguranţă. Toată lumea este nerăbdătoare să vadă cum vor arăta casele amenajate cu produse IKEA. Suntem convinşi că cei mici vor avea o surpriză frumoasă“, spune Carmen Brumă, Manager of Fund Development, SOS Satele Copiilor România.

Împreună cu membrii IKEA FAMILY, putem să le oferim lui Alexandru, Nicoletei şi celorlalţi copii din SOS Satul Copiilor Bucureşti o viață de zi cu zi mai bună.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.IKEA.ro.
Despre IKEA România

IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din iniţialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. Compania IKEA deținea, în august 2013, peste 345 de magazine în 40 de țări sau teritorii, dintre care 39 de magazine erau francize deținute de alte companii decât IKEA Group.

Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group. Detalii pe www.IKEA.ro.

Viziunea IKEA
Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni.

Misiunea IKEA
Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă - funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.

Despre SOS Satele Copiilor România
Misiunea SOS Satele Copiilor România începe atunci când un copil a pierdut dragostea şi securitatea familiei sale biologice. Îngrijirea pe care organizaţia o oferă copiilor are ca model Familia SOS. O familie SOS este alcatuită din Mama SOS şi un număr de 6-7 copii. Mama SOS locuieşte împreună cu copiii, ca într-o familie obişnuită, în cadrul Satului SOS.
Astfel, asigură o atmosferă de securitate şi dragoste, esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, până când aceştia devin tineri independenţi şi autonomi.

Detalii despre cele 12 case familiale din Satul SOS Bucureşti aici.