Fond de reciclare
Preţul acestui articol include o contribuţie la un Fond de reciclare, pentru a asigura faptul că echipamentul electric şi electronic rezidual este colectat şi reciclat în mod responsabil.

IKEA pentru presă


Proiect sprijinit de IKEA Foundation: o casă mai bună pentru refugiați
[International]  În ultimii doi ani, fundația caritabilă IKEA Foundation a colaborat cu Unitatea de Locuințe pentru Refugiați (RHU- o echipă de designeri suedezi) și Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), la crearea unui proiect de adăpost mai bun pentru milioanele de copii și familii refugiate.
Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, IKEA Foundation a prezentat rezultatele unui proiect ce are ca scop construirea unui nou tip de adăpost pentru refugiați. Inițiativa a pornit de la convingerea profundă că fiecare copil merită un loc sigur pe care să-l numească „acasă”.
Rezultatul primilor doi ani de proiect este un prototip de adăpost, folosit în prezent de către refugiații somalezi care trăiesc în taberele UNHCR de la Dollo Ado, în Etiopia.
Experiența lor va contribui la îmbunătățirea designului final pentru acest adăpost. Scopul proiectului este crearea unei alternative demne și sigure de locuit pentru milioane de familii vulnerabile de refugiați, care se confruntă zi de zi cu violență, persecuții și calamități naturale.

Adăposturile au fost proiectate pentru a oferi o soluție de lungă durată în locul corturilor utilizate în prezent. Corturile au de obicei o durată de viață de numai șase luni, în timp ce familiile refugiate ajung să locuiască în aceste tabere și până la 12 ani. Noile adăposturi rezistă mai mulți ani, oferind famiilor refugiate un spațiu primitor și sigur pe care să îl poată numi „acasă”, într-o perioadă dificilă a vieții lor. Sunt modulare și oferă mai multă securitate față de corturi, ventilație și o sursă de energie regenerabilă pe fiecare adăpost în parte.

Per Heggenes, CEO IKEA Foundation, declară: „Așa cum compania IKEA Group caută metode inovatoare de a face viața de zi cu zi mai bună pentru cei mai mulți oameni, IKEA Foundation, împreună cu organizațiile partenere, caută să facă același lucru pentru familiile vulnerabile, care și-au pierdut casele și tot ce aveau.”

Olivier Delarue, care conduce inițiativa UNHCR, declară: „Prin finanțarea dezvoltării și prin intermedierea legăturii noastre cu RHU, IKEA Foundation a permis celor trei organizații să-și împărtășească experiența una alteia. În acest fel, am identificat o soluție de a crea o casă mai bună pentru refugiați, pe care UNHCR o testează în prezent. Cu siguranță, nu am fi dus la bun sfârșit acest proiect fără cunoștințele și investiția IKEA Foundation.”

Johan Karlsson, Project Manager RHU, afirmă: „Parteneriatul nostru cu IKEA Foundation a fost vital pentru acest proiect. În plus față de finanțare, ei ne-au ajutat să obținem sprijinul unei organizații umanitare majore, dându-ne astfel posibilitatea de a lucra la o scară globală. RHU, UNHCR și IKEA Foundation au dezvoltat împreună un parteneriat care sperăm că va aduce liniște și siguranță în viața familiilor vulnerabile din întreaga lume.”

Pentru informații suplimentare despre IKEA Foundation și acest proiect, vă invităm să vizitați www.ikeafoundation.org

Despre IKEA Foundation
IKEA Foundation este fundația caritabilă a IKEA Group și are drept scop îmbunătățirea oportunităților pentru copii și tineri din cele mai sărace comunități din lume prin finanțare globală, programe pe termen lung care pot genera schimbări substanțiale, de durată. Fundația colaborează cu parteneri strategici puternici, aplicând abordări inovatoare pentru a obține rezultate pe scară largă în patru domenii fundamentale din viața unui copil: un loc pe care să-l numească “acasă”, un start sănătos în viață, o educație de calitate și garantarea unui venit durabil pentru familia din care face parte. De programele cu finanțare vor beneficia aproximativ 100 de milioane de copii până în 2015. Află mai mult pe: www.ikeafoundation.org.