Fond de reciclare
Preţul acestui articol include o contribuţie la un Fond de reciclare, pentru a asigura faptul că echipamentul electric şi electronic rezidual este colectat şi reciclat în mod responsabil.

IKEA pentru presă


A început sezonul jucăriilor de pluş în magazinul IKEA
[International]  Prin campania anuală a Jucăriilor de Pluş, compania IKEA sprijină Salvaţi Copiii şi UNICEF să ofere acces la educaţie, copiilor din ţările aflate în curs de dezvoltare.
Pentru fiecare jucărie de pluş cumpărată în perioada 4 noiembrie - 29 decembrie 2012, IKEA Foundation donează 1 euro pentru educaţia copiilor prin programele susţinute de UNICEF şi Salvaţi Copiii din România şi din întreaga lume.

Magazinul IKEA din Bucureşti se alătură pentru al treilea an consecutiv campaniei internaţionale anuale a Jucăriilor de Pluş. Iarna trecută campania a dus la strângerea a 56.405 euro.

În lume, campania Jucăriilor de Pluş se desfăşoară încă din 2003. De atunci şi până în prezent, IKEA Foundation a donat 47,5 milioane euro bani care au ajutat opt milioane de copii, din aproape 40 de ţări. De exemplu, în toamna aceasta, 1,8 milioane de euro au fost donaţi proiectului „Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”, desfăşurat de Salvaţi Copiii România.

Pe lângă jucăriile VANDRING, BARNSLIG, GOSIG, FABLER, LEKKMRAT şi TORVA, familia jucăriilor de pluş are trei noi membri: ariciul, ursul şi bufniţa. Ele încurajează curiozitatea copiilor şi grija lor pentru natură şi mediu. Aceste animăluţe apar şi pe diferite modele de textile VANDRING, create de designerul Ann-Cathrine Sigrid Ståhlberg.

” Le mulţumim clienţilor şi angajaţilor companiei IKEA din România şi din întrega lume, precum şi IKEA Foundation care, prin susţinerea Campaniei Jucăriilor de Pluş, ajută la atingerea obiectivului mileniumului de a asigura acces la educaţie primară pentru toţi copiii. Prin iniţiativa “Şcoli pentru Africa”, baieţii şi fetele de pe acest continent au şansa să meargă la şcoală, să se bucure de o educaţie de calitate şi să reuşească în viaţă”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

“Datorită donaţiilor IKEA Foundation, organizaţia Salvaţi Copiii va derula timp de trei ani acțiuni pentru a răspunde în mod concret unora din cele mai stringente probleme cu care se confruntă copiii, din cauza stigmatizării și a stereotipurilor. În cadrul proiectului “Şanse egale pentru toţi copiii într-o societate fără discriminare” se va asigura acces la educaţie pentru copiii de etnie roma, prin înfiinţarea a 30 de grădiniţe estivale; de asemenea, 9000 de copiii cu dificultăţi psiho-emoţionale, precum şi familiile acestora vor beneficia de programe de sprijin şi servicii gratuite de consiliere”, spune Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Fondurile donate către Salvaţi Copiii vor ajuta la dezvoltarea proiectelor de educaţie pentru copiii marginalizaţi, pentru cei din minorităţile etnice şi pentru cei cu dizabilităţi şi nevoi speciale din România, Cambodgia, Vietnam, Bangladesh, Indonezia, Myanmar, Fillipie şi Lituania. Fondurile donate către UNICEF vor susţine iniţiativa “Şcoli pentru Africa”, prin care se va asigura o educaţie de calitate pentru copiii din Burkina Faso, Etiopia, Madagscar, Mai, Mozambic, Niger, Africa de Sud şi Malawi.

“Le mulţumim tuturor clienţilor şi angajaţilor magazinului IKEA din Bucureşti pentru ajutorul oferit până acum în campania Jucăriilor de Pluş. Este una dintre cel mai frumoase campanii la care am contribuit şi sper ca şi anul acesta să avem rezultate cât mai frumoase pentru a putea ajuta cât mai mulţi copii”, declară Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA Romania.